Dictionar

convulsiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. convulsif)

1. care produce, care se manifestă prin convulsii.
2. tuse ~ă = boală infecțioasă la copii care se manifestă prin tuse puternică cu convulsii.
 

convulsivant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. convulsivant)

1. I. (med.) care provoacă convulsii; convulsiv.
2. II. (med.) substanță care poate provoca convulsii.
 

cheirospasm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chéirospasme)

1. mișcare convulsivă a mâinii.
 

ciclospasm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cyclospasme)

1. mișcare convulsivă de acomodare a ochiului.
 

ciloză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cillose)

1. tremur convulsiv cronic al pleoapei superioare.
 

convulsivant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. convulsivant)

1. I. (med.) care provoacă convulsii; convulsiv.
2. II. (med.) substanță care poate provoca convulsii.
 

eclampsie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éclampsie)

1. boală la gravide și lăuze, care se manifestă prin crize convulsive și prin pierderea cunoștinței.
 

electroconvulsivant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. électroconvulsivante)

1. (med.) convulsivant electric.
2. (med.) terapie ~ă = metodă modernă care folosește electroșocuri și induce o lobotomie fără operație invazivă.