fricativ, -ă
Parte de vorbire: adj., s.f.
Etimologie: (fr. fricatif)
Etimologie: (fr. fricatif)
1. (consoană) a cărei emisie se realizează prin închiderea parțială a canalului vocal, astfel încât expirația produce un zgomot de frecare sau respirație (f, v, s, z, ș, h); constrictiv.