finitudine
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (fr. finitude)
Etimologie: (fr. finitude)
1. (filosofie) faptul de a fi finit, limitat; caracterul a ceea ce este finit, conștiința limitelor ființei umane.
2. (matematică) însușire a soluției unei probleme de a fi furnizată după un număr finit de operații.
3. (antonim) infinitudine.