Dictionar

fotogravură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. photogravure)

1. procedeu de reproducere a imaginilor folosit la confecționarea clișeelor, cu ajutorul căruia se obțin planșele gravate; gravura obținută.
2. procedeu fotomecanic de gravare a formelor de tipar adânc; heliogravură.
3. (prin ext.) gravură foto, indiferent de procedeu.
 

cromofotogravură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chromophotogravure)

1. fotogravură policromă.
 

cromist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. chromiste)

1. retușor în fotogravură, heliografie și ofset.
2. persoană a cărei sarcină este să redea culorile filmelor, imaginilor de tot felul etc. și care practică și retușurile fotografice.
3. persoană care lucrează într-o tipografie și a cărei sarcină este să descompună culorile unui original și apoi să le juxtapună în timpul tipăririi, pentru a obține același efect.
 

cromofotogravură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chromophotogravure)

1. fotogravură policromă.
 

fotogravor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. photograveur)

1. specialist în fotogravură; cel care practică arta fotogravurii.
 

heliogravură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. héliogravure)

1. procedeu de execuție a clișeelor de cupru pentru imprimare heliografică.
2. gravura obținută.
3. procedeu fotomecanic de gravare a formelor de tipar adânc; fotogravură.
 

velografie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. vélographie)

1. (poligrafie) procedeu de tipar înalt prin care se obțin tipare de artă asemănătoare cu cele obținute prin fotogravură; autogravură.