frustrare
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (frustra)
Etimologie: (frustra)
1. acțiunea de a frustra și rezultatul ei; frustrație.
2. privare a cuiva de un drept, o satisfacție etc.
3. stare mentală de nemulțumire caracterizată printr-un dezechilibru între o dorință sau o așteptare și realizarea ei efectivă.
4. (psihologie) condiția subiectului căruia i se refuză sau refuză satisfacerea unei cereri instinctuale.
5. (antonim) satisfacție.