Dictionar

împrostire

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (în- + prostire)

1. faptul de a (se) prosti; prostire.
 

autodictare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto1- + dictare)

1. procedeu de scriere după propria rostire.
 

coarticulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coarticulation)

1. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor.
 

coprofemie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. coprophémie)

1. perversiune care constă în rostirea cu voce tare a cuvintelor obscene; vorbire obscenă.
 

-EPIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -epie, cf. gr. epos „vorbire, cuvânt”)

1. „pronunțare, rostire”.
 

exorcism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. exorcisme, lat. exorcismus)

1. ceremonie, ritual primitiv practicat de cei mistici, constând în rostirea de cuvinte magice pentru alungarea diavolului din locul pe care îl ocupă.
2. (var.) (înv.) esorcism, (înv.) exhorcism.
 

-FAZIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -phasie, cf. gr. phasis „cuvânt, vorbire”)

1. „vorbire, rostire, exprimare”.