Dictionar

stufărie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (stuf + -ărie)

1. desiș sau mulțime de stuf.
2. loc pe care crește (mult) stuf; stufăriș, stufiș, trestiș.
3. (var.) (reg.) stuhărie.
 
 

stufăriș (2)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (s- + tufăriș)

1. mulțime de copaci tineri.
2. desiș de tufe; tufărie, tufăriș, tufiș, tufărime.
3. (var.) (reg.) stufiriș.
 

stuficol, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (stuf + -icol)

1. referitor la stuficultură.
2. pe care crește, care produce din abundență stuf.
3. care ține de valorificarea stufului.
 

stuficultură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (stuf + -cultură2)

1. cultivarea și exploatarea stufului.
 

joncacee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. joncacées)

1. (bot.) familie de plante monocotiledonate, anuale sau perene, care cuprinde stuful și trestia.
 

muscardinide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. muscardinidés)

1. familie de rozătoare, frugivore, cu coadă lungă și stufoasă: pârșul.
 

saki

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. saki)

1. maimuță cu barbă lungă și coadă stufoasă, din America de Sud.
 

seigă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Seige)

1. aparat de recoltare a stufului.
 

spitz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Spitz)

1. câine de aport, de rasă germană, cu blană deasă, urechi ascuțite și coadă stufoasă, vioi și jucăuș.
 

stuficol, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (stuf + -icol)

1. referitor la stuficultură.
2. pe care crește, care produce din abundență stuf.
3. care ține de valorificarea stufului.