Dictionar

sufism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. soufisme)

1. curent principal al misticii musulmane, apărut în sec. VIII în Arabia și Persia ca reacție împotriva islamismului, cu caracter anticlerical și ascetic.
 

sufist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. soufiste, arab. صوفي, sufyy „[om îmbrăcat] în lână”)

1. I. referitor la sufism, propriu sufismului.
2. care practică sufismul (doctrina mistică islamică care pledează pentru un tip de experiență spirituală în timpul căreia ființa umană se poate identifica cumva cu divinitatea).
3. II. adept al sufismului.
4. cel care practică sufismul.
 

sufit 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. soufite)

1. scriitor influențat de sufism.