Dictionar

urzicător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (urzica + -ător)

1. care urzică, care produce usturime; urticant, usturător.
2. (fig.) care atinge amorul propriu; care conține aluzii răutăcioase; caustic, sarcastic, ironic.
 

CNID-, CNIDO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. enid/o/-, cf. gr. knide)

1. „urzică, actinie”.
 

fizalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. physalie)

1. animal celenterat marin, din ordinul sifo-noforelor, dintr-o veziculă flotantă, care susține polipii reproducători, nutritivi, și filamente urzicătoare lungi.
 

formic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. formique)

1. acid ~ = acid corosiv care se găsește în corpul furnicilor roșii și în frunzele de urzică; acid metanoic; aldehidă ~ă = formaldehidă.
 

nematocist

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. nématocyste)

1. (biol.) organ urzicant la celenterate; cnidocist.
 

urtica

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (urticarie)

1. a face urticarie (erupție cutanată asemănătoare cu iritația cauzată de urzică).
 

urticacee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. urticacées)

1. (pl.) familie de plante erbacee dicotiledonate, adesea cu peri aspri, urzicători; (rar) urticee.
2. (sing.) plantă din această familie (reprezentanți: urzica și parechernița).