îndestulare
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (v. îndestula)
Etimologie: (v. îndestula)
1. acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; satisfacere a unei nevoi; belșug, abundență.
2. (loc. adv.) cu ~ = din belșug, din abundență.
3. (var.) îndestulire.
4. (anton.) (înv.) neîndestulare.