OK
X
arhivotehnie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (arhivă + -tehnie)
1.
ramură
a
arhivisticii
cu
probleme
științifice,
juridice
și
practice
ale
selecționării,
organizării
și
valorificării
documentelor.
centralism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. centralisme)
1.
sistem
de
subordonare
administrativă,
economică
sau
politică
a
organelor
locale,
directivelor
sau
dispozițiilor
organelor
centrale.
2.
~
democratic
=
principiu
de
bază
al
organizării
și
activității
partidelor
comuniste
și
al
statelor
socialiste.
colegiu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. collegium, fr. collège)
1.
(în
Roma
antică)grup
(de
cel
puțin
trei
persoane)
însărcinat
cu
o
anumită
funcție
publică.
2.
organ
de
conducere
colectivă
și
de
îndrumare
a
unui
periodic,
a
unei
lucrări,
cărți
etc.,
a
unei
întreprinderi
sau
instituții.
3.
corp
sau
asociație
a
unor
persoane
care
au
aceeași
profesie
sau
aceeași
demnitate.
4.
(jur.;
în
unele
țări)
colectiv
de
judecători
în
cadrul
organizării
interne
a
instanței
supreme
sau
cu
atribuții
speciale
pe
lângă
unele
organe
de
jurisdicție.
5.
~
de
avocați
=
colectiv
al
avocaților
dintr-o
unitate
administrativ-teritorială.
6.
~
de
partid
=
organ
care
controlează
modul
în
care
se
respectă
prevederile
statutului
cu
privire
la
disciplina
și
morala
de
partid
etc.
7.
(în
trecut)
categorie
electorală
care
îngloba
cetățenii
cu
aceeași
avere
sau
cu
același
rang
social.
8.
instituție
de
învățământ
public
asemănător
liceului,
cu
o
organizare
specială.
9.
~
de
redacție
=
organ
consultativ
pe
lângă
redactorul-șef
al
unei
publicații;
comitet
de
redacție.
constituție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. constitution, lat. constitutio)
1.
totalitatea
particularităților
morfologice,
funcționale
și
psihologice
ale
unui
individ.
2.
conformație;
arhitectură.
3.
lege
fundamentală
a
unui
stat,
care
stabilește
principiile
de
bază
ale
organizării
lui,
drepturile
și
îndatoririle
fundamentale
ale
cetățenilor,
sistemul
electoral,
organizarea
organelor
supreme
și
locale.
corporatism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. corporatisme)
1.
doctrină
social-economică
și
politică
axată
pe
ideea
corporației,
ca
principiu
și
unitate
de
bază
a
organizării
și
funcționării
societății.
crucieră
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (it. crociera)
1.
ansamblu
de
acțiuni
sistematice
de
luptă
duse
pe
comunicațiile
maritime
ale
inamicului,
în
scopul
dezorganizării
sistemului
de
transporturi
al
acestuia.
2.
navigație
efectuată
într-o
anumită
porțiune
de
mare
sau
de-a
lungul
coastei
din
motive
de
război
sau
de
supraveghere.
3.
(turism)
navigație
efectuată
pentru
turism
pe
nave
dotate
cu
tot
confortul,
cu
opriri
și
trasee
stabilite
din
timp.
4.
(turism)
croazieră
sistematică
și
de
lungă
durată
între
două
porturi.