arc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arcus, fr. arc)

1. armă (primitivă) de aruncat săgeți.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.

bainită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bainit)

1. constituent structural al oțelurilor, prin transformarea austenitei.

boy

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. boy, băiat)

1. servitor indigen din colonii; liftier (în hoteluri).
2. dansator dintr-un ansamblu de music-hall.

brunaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. brunissage)

1. acțiunea de a bruna și rezultatul ei; brunare.
2. ~ chimic = proces de oxidare chimică superficială a oțelurilor, permițând obținerea unui aspect negru.

cementită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cémentite)

1. carbură de fier, constituent de bază al oțelurilor și fontelor.
2. inflamație cronică a cementului dentar.

cobalt/cobalt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cobalt, germ. Kobalt)

1. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc.