OK
X
absurditate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. absurdité, lat. absurditas)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
absurd;
situație,
idee
absurdă;
aberație.
aberație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1.
abatere
de
la
normal
sau
corect;
(prin
ext.)
idee,
noțiune,
comportament;
aberanță;
absurditate.
2.
(biol.)
abatere
de
la
tipul
normal
al
speciei.
3.
(bot.)
abatere
importantă
față
de
tip;
formă
rezultată
pe
cale
de
mutație.
4.
(fiz.)
formare
a
unei
imagini
produse
într-un
sistem
optic.
5.
~
cromozomială
=
modificare
a
numărului
de
cromozomi
caracteristici
speciei.
6.
~
cromatică
=
defect
al
imaginilor
produse
de
lentile,
constând
în
formarea
de
irizații
pe
marginea
imaginilor.
7.
unghi
format
de
direcția
adevărată
și
de
cea
aparentă
din
care
este
văzut
un
astru
de
pe
Pământ.
8.
(var.)
(înv.)
aberațiune.
9.
(antonim)
normalitate.
absurd, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)
1.
adj.
care
contrazice
gândirea
logică,
legile
naturii,
bunul-simț.
2.
s.
n.
ceea
ce
este
absurd;
absurditate;
nonsens.
3.
prin
~
=
admițând
un
raționament
fals.
4.
(fil.)
termen
care
desemnează
ruptura
totală
dintre
om
și
mediul
său
sociocultural,
sentimentul
generat
de
trăirea
acestei
rupturi.
apagogic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. apagogique)
1.
(log.)
care
dovedește
ceva
prin
arătarea
imposibilității
contrariului,
prin
reducere
la
absurd.
2.
raționament
~
=
raționament
în
care
demonstrăm
o
propoziție
arătând
absurditatea
propoziției
contrare;
apagogie.
3.
demonstrație
~ă
=
demonstrație
indirectă
prin
dovedirea
absurdității
contrariului;
apagogie.
enormitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. énormité, lat. enormitas)
1.
întindere
colosală.
2.
lucru
de
necrezut;
exagerare.
3.
prostie;
aberație;
absurditate.
inepție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. ineptie, lat. ineptia)
1.
vorbă,
faptă
ineptă;
prostie;
stupiditate;
absurditate.
nonsens
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. non-sens)
1.
ceea
ce
este
lipsit
de
sens,
de
rațiune;
absurditate.