Dictionar

proroga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. proroger, lat. prorogare)

1. (despre adunări legislative) a amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară, a prelungi în timp (un tratat); (p. ext.) a amâna.
 

prorogare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (proroga)

1. acțiunea de a proroga; prorogație.
2. extindere a competenței unui organ de jurisdicție în temeiul unei dispoziții normative.
 

prorogație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. prorogation, lat. prorogatio)

1. acțiunea de a proroga și rezultatul ei; prorogare.
2. amânare, prelungire în timp.
3. (var.) (înv.) prorogațiune.
 

prorogativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. prorogatif)

1. care prorogă, care oferă timp suplimentar (ex. rânduieli ~e).
2. cu caracter de amânare, de prelungire.
 

prorogare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (proroga)

1. acțiunea de a proroga; prorogație.
2. extindere a competenței unui organ de jurisdicție în temeiul unei dispoziții normative.
 

prorogativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. prorogatif)

1. care prorogă, care oferă timp suplimentar (ex. rânduieli ~e).
2. cu caracter de amânare, de prelungire.
 

prorogație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. prorogation, lat. prorogatio)

1. acțiunea de a proroga și rezultatul ei; prorogare.
2. amânare, prelungire în timp.
3. (var.) (înv.) prorogațiune.