Dictionar

consacrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (consacra)

1. acțiunea de a (se) consacra; dedicare.
2. consfințire, stabilire; (spec.) confirmare, recunoaștere a capacității, a meritelor cuiva într-un anumit domeniu.
 

consacrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. consecratio, fr. consécration)

1. consacrare; (spec.) ofrandă adusă zeilor.
 

de facto

Parte de vorbire:  loc. adv.  
Etimologie: (lat. de facto, de fapt).

1. formulă diplomatică pentru recunoașterea unei anumite situații, care nu a dobândit și consacrarea juridică necesară.
 

tonsură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tonsure, lat. tonsura)

1. ceremonie a tunderii părului din creștetul capului la consacrarea unui călugăr catolic; locul, de formă rotundă, rămas fără păr în urma acestei ceremonii.
 

jertfire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. jertfi)

1. acțiunea de a (se) jertfi; jertfă, sacrificiu.
2. (fig) consacrare.
3. (înv.) omorâre.