OK
X
palavragiu
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (tc. palavracı)
1.
persoană
care
spune
palavre,
care
îndrugă
verzi
și
uscate;
flecar,
limbut,
guraliv.
vorbagiu
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (vorbi + -agiu)
1.
(depr.)
om
vorbăreț;
palavragiu.
pălăvrăgitură
Parte de vorbire:
s.f. (Muntenia)
Etimologie: (pălăvrăgi + -tură)
1.
discuție
fără
rost,
despre
lucruri
lipsite
de
importanță;
pălăvrăgeală.
2.
(urmat
de
prep.
„de”)
persoană
care
spune
palavre;
palavragiu.
mâncărime
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (mâncare + -ime)
1.
iritație
a
pielii
provocată
de
anumite
boli
ale
pielii,
de
înțepătura
unor
insecte
etc.
și
însoțită
de
nevoia
de
a
se
scărpina;
mâncărici.
2.
(expr.)
a
avea
~
de
(sau
la)
limbă
=
a
simți
mereu
nevoia
de
a
vorbi;
a
fi
vorbăreț;
palavragiu.
șuetard, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (șuetă + -ard, cf. fr. chouettard)
1.
(depr.)
palavragiu,
care
se
ține
de
șuete;
șuetar.
șuetar
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (șuetă + -ar)
1.
(la
unele
jocuri
de
cărți)
persoană
care
conduce
jocul
și
dispune
de
o
sumă
suficientă
de
bani
spre
a
acoperi
mizele
celorlalți
jucători;
bancher.
2.
persoană
căreia
îi
place
să
converseze;
flecar,
guraliv,
limbut,
palavragiu.