Dictionar

răscumpărat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (v. răscumpăra)

1. I. (despre obiecte vândute sau amanetate) readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani.
2. (despre persoane) eliberat în schimbul unei sume de bani.
3. (fig.) căruia i s-a făcut dreptate, răufăcătorul fiind pedepsit; răzbunat.
4. II. (înv.) răscumpărare.
 

răscumpărător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (răscumpăra + -tor)

1. I. care poate fi răscumpărat; răscumpărabil.
2. care manifestă tendință de răzbunare; răzbunător.
3. (var.) răscumpărătoriu.
4. II. mântuitor.
 

răscumpărătură

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (răscumpăra + -[ă]tură)

1. răscumpărare; (concret.) proprietate dobândită prin răscumpărare.
 

răscumpărabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (răscumpăra + -bil)

1. care poate fi răscumpărat; răscumpărător.
 

răscumpărător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (răscumpăra + -tor)

1. I. care poate fi răscumpărat; răscumpărabil.
2. care manifestă tendință de răzbunare; răzbunător.
3. (var.) răscumpărătoriu.
4. II. mântuitor.