Dictionar

curator

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. curateur, lat. curator)

1. persoană care exercită atribuțiile stabilite printr-o curatelă.
2. cel care lichidează o firmă falimentară.
3. administrator al unei case memoriale.
4. (var.) (înv.) curatore, (pop.) coratăr.
 

picurător

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (picura + -ător)

1. mic dispozitiv utilizat în băi și bucătării pentru distribuirea apei dacă nu există apă curentă.
 

procurator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. procurateur, lat. procurator)

1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor.
2. înalt demnitar în vechile republici italiene Genova și Veneția.
3. mandatar însărcinat să apere interesele unei alte persoane.
 

dezolant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désolant)

1. care dezolează, întristează; jalnic, deprimant, dezolator.
2. (antonime) îmbucurător, consolant.
 

procurant

Parte de vorbire:  s.m. (înv.)  
Etimologie: (cf. it. procurante)

1. (jur.) persoană care acționează în numele cuiva pe bază de procură; procurator.