grec, greacă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. grec, grecque, lat. graecus)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Grecia.
2. adj. care aparține Greciei sau populației ei.
3. arta ~ = arta dezvoltată în Grecia continentală și insulară, pe coastele Asiei Mici, pe baza artei egeene și a asimilării unor elemente din arta Orientului și a Egiptului.
4. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Grecia.

neogreacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. néo-grec)

1. limba greacă vorbită în epoca modernă, inclusiv forma oficială standardizată a limbii denumită uneori greacă modernă standard; limba greacă modernă mai este numită și romaică, dar această apelație, în vigoare până în secolul al XIX-lea, tinde să dispară.

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

acherontic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. achérontique)

1. (mitologia greacă) în legătură cu Acheron, râul subpământean din infern.
2. subpământean.
3. (var.) aherontic.

alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

amficțion

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. amphictyon)

1. (Antichitatea greacă) membru al unei amficționii.

camerata

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. camerata)

1. grup de intelectuali melomani.
2. (muzică) mică orchestră de cameră sau cor, cu până la 40 - 60 de muzicieni.
3. (istorie) ~ florentină = societate florentină de intelectuali, poeți și muzicieni, formată în deceniile premergătoare anului 1600, cu scopul de a reînvia muzica greacă antică.

centum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. centum)

1. limbă ~ = limbă indo-europeană care a păstrat în evoluția ei sunetele g și k nealterate înaintea vocalelor e și i (greaca, latina, celtica, germanica).