Dictionar

acantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.
 

achiu

Parte de vorbire:  I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)

1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).
 

bipenat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bipenné)

1. (despre frunze compuse) cu pețiolurile dispuse de două ori penat.
2. (botanică) se referă la o frunză penată ale cărei foliole sunt ele însele penate.
3. (entomologie) care are două aripi; dipter.
 

opoponax

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. opoponax)

1. plantă erbacee umbeliferă, din țările calde ale Europei și Asiei, cu frunze penate și flori gălbui, din care se extrage o rășină, folosită în parfumerie și medicină; (p. ext.) rășina însăși.
 

penatifid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pennatifide)

1. (despre frunze penate) cu diviziuni care ating jumătate din lățimea limbului.
 

penatilobat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pennatilobé)

1. (despre frunze penate) cu crestături lungi.