Dictionar

demență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démence, lat. dementia)

1. alienație mintală, nebunie.
2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia).
 

pseudodemență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. pseudo-démence)

1. afecțiune rară constând într-o diminuare până la dispariție a capacității intelectuale și manifestată prin simptome de demență; tulburare cognitivă reversibilă.
 

alienație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aliénation, lat. alienatio)

1. tulburare gravă a funcțiilor psihice; nebunie; demență.
 

demențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démentiel)

1. care ține de demență; referitor la demență sau la demenți; dement.
2. (figurat) care este excesiv, foarte derezonabil; caracterizat prin nebunie, ridiculitate, impracticabilitate.
3. (argotic) extrem de bun.
 

folie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. folie)

1. nebunie, demență.
2. (fam.) lucru extraordinar, grozăvie, teribilitate.
 

palichinezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. palikinésie)

1. tulburare motorie manifestată prin repetarea spontană și involuntară a acelorași gesturi și mișcări, în demență organică.
 

pseudodemență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. pseudo-démence)

1. afecțiune rară constând într-o diminuare până la dispariție a capacității intelectuale și manifestată prin simptome de demență; tulburare cognitivă reversibilă.