Dictionar

biloc

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (bi- + loc, după fr. biplace)

1. (despre avioane) cu două locuri; biplas.
 

bilocație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (bi- + locaţie)

1. (religie) prezența unei persoane în același timp în mai multe locuri; ubicuitate.
 

bilocular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. biloculaire)

1. (despre fructe, organe) care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji; cu două locuri.
 

bilocular; bicompartimentat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT bilocellatus; bilocularis; biloculatus
2. FR bilocellé; biloculaire; à deux loges
3. EN bilocellate; bilocular; biloculate; two-celled
4. DE zweihöhlig; zweifächerig
5. RU двуrнёздный
6. HU kétüregű, kétrekeszes, kétkamrás
 

biloculare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. biloculation)

1. deformare patologică a unui organ anatomic, care se împarte în două loji.
 

biplas

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (fr. biplace)

1. care are două locuri; biloc.
 

bilocular; bicompartimentat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT bilocellatus; bilocularis; biloculatus
2. FR bilocellé; biloculaire; à deux loges
3. EN bilocellate; bilocular; biloculate; two-celled
4. DE zweihöhlig; zweifächerig
5. RU двуrнёздный
6. HU kétüregű, kétrekeszes, kétkamrás