Dictionar

ciomag

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (tc. çomak, çumak)

1. băț gros (noduros), uneori cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă, măciucă, ghioagă.
2. lovitură, bătaie cu bâta.
3. tăvălug de treierat.
4. (pop.) organ genital al armăsarului (sau al calului).
5. (fig.) a ști de ~ = a ști de frică.
 

ciomăgeală

Parte de vorbire:  s.f. (fam.)  
Etimologie: (ciomăgi + -eală)

1. bătaie cu ciomagul; bătaie zdravănă.
2. (var.) ciumăgeală.
 

ciomăgel

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (ciomag + -el)

1. diminutiv al lui ciomag; ciomăgaș, ciomăguț.
2. lovitură ușoară dată cuiva cu un ciomăgel.
 

ciomăgi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (v. ciomag)

1. a bate cu ciomagul; a trage (cuiva) o bătaie zdravănă.
 

ciomăgit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. ciomăgi)

1. bătut rău (cu ciomagul).
 

ciomăgitor

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ciomăgi + -tor)

1. care bate cu ciomagul.
 

ciomăgos

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ciomag + -os)

1. cu noduri, noduros.
 

bastonadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bastonnade)

1. bătaie cu bastonul, ciomăgeală.
 

ciomăgel

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (ciomag + -el)

1. diminutiv al lui ciomag; ciomăgaș, ciomăguț.
2. lovitură ușoară dată cuiva cu un ciomăgel.
 

ciomăgeală

Parte de vorbire:  s.f. (fam.)  
Etimologie: (ciomăgi + -eală)

1. bătaie cu ciomagul; bătaie zdravănă.
2. (var.) ciumăgeală.
 

ciomăgi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (v. ciomag)

1. a bate cu ciomagul; a trage (cuiva) o bătaie zdravănă.
 

ciomăgit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. ciomăgi)

1. bătut rău (cu ciomagul).
 

ciomăgitor

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ciomăgi + -tor)

1. care bate cu ciomagul.