juxtapoziție
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (fr. juxtaposition)
Etimologie: (fr. juxtaposition)
1. acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; starea lucrurilor alăturate; juxtapunere.
2. (gramatică) modalitate de unire a două propoziții simple pentru a forma o propoziție compusă prin simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură.
3. (var.) juxtapozițiune.