Dictionar

plictisitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (plictisi + -tor)

1. care plictisește; care produce plictiseală; plicticos.
2. care supără; supărător, plicticos.
3. care enervează; enervant, plicticos.
4. (prin ext.) neinteresant; plicticos.
5. (var.) (înv.) plectisitor.
 

ambetant, -ă

Parte de vorbire:  adj. (franțuzism învechit)  
Etimologie: (fr. embêtant)

1. care ambetează; plictisitor.
2. care provoacă necazuri, neplăceri.
3. (antonime) amuzant, plăcut.
 

ancombrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. encombrant)

1. (despre obiecte) care încurcă trecerea printr-un spațiu; incomodant.
2. (fig.; despre oameni) plictisitor, pisălog.
 

anodin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anodin)

1. care este lipsit de importanță; neimportant, neînsemnat.
2. care este nesemnificativ, insignifiant; care nu are valoare.
3. care nu produce rău; fără consecințe; inofensiv.
4. care este tern, plictisitor, fără caracteristici speciale.
 

contrariant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contrariant)

1. care contrariază.
2. plictisitor, jenant.
 

dormitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dormitif)

1. care adoarme; somnifer, soporific; (prin ext.) plictisitor.
2. (antonim) excitant.
 

fad, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fade)

1. (despre mâncăruri) fără gust, searbăd, insipid.
2. (fig.) neexpresiv, plictisitor, anost.