enervant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. énervant)

1. care enervează; supărător, iritant.

calmant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. calmant)

1. (medicament, procedeu) care suprimă durerile; tranchilizant.
2. I. care calmează, în sens fizic sau în sens moral.
3. (med.) care atenuează iritațiile țesuturilor; care ușurează efectele bolii, durerii fizice sau excitației nervoase; analgezic, sedativ.
4. II. remediu care calmează durerea sau excitația nervoasă.
5. (antonime) agasant, angoasant, enervant, excitant, iritant.

iritant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irritant)

1. care irită, supără; enervant.

ambaras

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. embarras)

1. ambuteiaj.
2. obstacol care oprește, care împiedică realizarea a ceva; ceea ce împiedică o acțiune, i se opune, o încetinește.
3. poziție jenantă, situație dificilă și enervantă; jena rezultată din această situație.
4. disconfort în acțiune sau vorbire; confuzie, jenă.
5. stare de spirit care rezultă dintr-o situație dificilă; incertitudine intelectuală.
6. încurcătură, jenă financiară, penurie.
7. perplexitate.
8. (var.) ambara.

invadent, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (it. invadente)

1. (persoană, stat, armată) care invadează un teritoriu străin; invadator, cotropitor, năvălitor.
2. (fig.) (despre persoane) care se ocupă necuvenit și enervant de treburile altora.

plicticos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (grec. πληκτικός)

1. care produce plictiseală; plictisitor.
2. care supără; supărător, plictisitor.
3. care enervează; enervant, plictisitor.
4. (prin ext.) neinteresant; plictisitor.
5. (var.) plecticos.

plictisitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (plictisi + -tor)

1. care plictisește; care produce plictiseală; plicticos.
2. care supără; supărător, plicticos.
3. care enervează; enervant, plicticos.
4. (prin ext.) neinteresant; plicticos.
5. (var.) (înv.) plectisitor.