OK
X
terciuitură
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (terciui + -tură)
1.
substanță
terciuită,
transformată
într-o
pastă
moale.
2.
lucru
terciuit,
strivit.
cistercieni
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cisterciens)
1.
s.
m.
pl.
ordin
de
călugări
benedictini
din
Franța,
din
sec.
XI,
care
au
jucat
un
rol
deosebit
în
colportarea
formelor
arhitectonice
ale
goticului
timpuriu,
suprimând
la
biserici
turnurile,
portalurile,
sculpturile
și
vitraliile
pictate.
2.
adj.
care
aparține
ordinului
cistercienilor
(I).
toropit, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (v. toropi)
1.
cuprins
de
toropeală;
amorțit
(de
somn,
de
căldură
etc.);
vlăguit;
copleșit
(de
ceva).
2.
(reg.)
care
este
bătut
zdravăn;
terciuit;
care
este
distrus,
nimicit.
terciuitură
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (terciui + -tură)
1.
substanță
terciuită,
transformată
într-o
pastă
moale.
2.
lucru
terciuit,
strivit.