Dictionar

alogamie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allogamie)

1. (biol.) încrucișare între indivizi genetic deosebiți.
2. (bot.) polenizare încrucișată cu polen de la alte plante aparținând aceleiași specii; xenogamie.
3. (antonim) autogamie.
 

autoalogamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autoallogamie)

1. prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și alogami.
 

alogam, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allogame)

1. (plantă) care prezintă alogamie.
 

alosperm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allosperme)

1. embrion rezultat prin alogamie.
 

xenogamie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. xénogamie)

1. (biol.) încrucișare între indivizi genetic deosebiți.
2. (bot.) polenizare încrucișată între indivizii deosebiți ai aceleiași specii; alogamie.
 

adinamandrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. adynamandria)

1. (bot.) incapacitate funcțională a staminelor sau a androceului din floare.
2. (bot.) alogamie neurmată de fecundare.
3. (bot.) nefertilitatea polenului pe stigmatul unei flori.