Dictionar

fumare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. fuma)

1. deprinderea de a fuma, inhalare a fumului de țigară sau de pipă; (reg.) duhănire.
2. (înv.) provocare a fumegării unui obiect.
3. (pop.) ardere cu fum; fumegare.
4. (sinon.) fumat.
 

parfumare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. parfuma)

1. impregnare cu un miros plăcut și pătrunzător; îmbălsămare, înmiresmare, miresmare.
2. stropire cu parfum.
3. aromatizare a alimentelor.
4. (înv.) profumare.
 

cracauer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Krakauer)

1. salam preparat prin afumare la rece după fierbere.
 

fumigație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fumigation, lat. fumigatio)

1. afumare cu mirodenii pentru distrugerea bacteriilor, a insectelor etc., sau pentru parfumarea aerului.
 

parfumare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. parfuma)

1. impregnare cu un miros plăcut și pătrunzător; îmbălsămare, înmiresmare, miresmare.
2. stropire cu parfum.
3. aromatizare a alimentelor.
4. (înv.) profumare.
 

înmiresmare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. înmiresma)

1. parfumare.
2. (ccr.) miros plăcut, parfum.
 

aromire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. aromi)

1. acțiunea de a aromi și rezultatul ei.
2. aromeală, afumare cu mirodenii.
3. ațipire, dormitare, visare.
4. (fig.) potolire, liniștire.
 

fumat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (v. fuma)

1. I. (despre țigări, tutun) care a ars.
2. (fam; despre informații, știri) deja aflat; răsuflat, știut; perimat.
3. (reg.) afumat.
4. II. faptul de a fuma.
5. deprinderea, obiceiul de a fuma; fumare.