Dictionar

suspiciune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. suspicion, lat. suspicio)

1. nesiguranță, îndoială privind corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere.
 

amblitimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ambli- + -timie)

1. denumire generică pentru fenomenele de obsesie, de suspiciune și anxietate.
 

difidență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. diffidentia, cf. it. diffidenza)

1. suspiciune, lipsa de încredere în ceilalți; neîncredere.
 

mefiență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. méfiance)

1. starea de spirit a unei persoane care nu are încredere, care este suspicioasă; neîncredere, bănuială.
2. suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului.
 

suspicios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. suspicieux, lat. suspiciosus)

1. care manifestă suspiciune, care este mefient; bănuitor, neîncrezător.
 

presupuitor, -oare

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (presupune + -itor)

1. plin de suspiciune; suspicios.