complex, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. complexe, lat. complexus)

1. adj. format din mai multe părți; care întrunește mai multe idei, elemente, unități etc.
2. (mat.) număr ~ = număr format prin însumarea unui număr real cu unul imaginar.
3. s. n. întreg format din mai multe elemente.
4. ansamblu de unități (comerciale, industriale, sportive).
5. (constr.) îmbrăcăminte de etanșare din mai multe straturi izolate.
6. (med.) ansamblu de reprezentări și amintiri cu o puternică valoare sau semnificație afectivă.
7. ~ de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii.

cosmopolitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cosmopolitisme, rus. kosmopolitizm)

1. concepție din epoca de criză a sclavagismului grec și roman care promova ideea „cetățeniei universale”.
2. concepție care propagă indiferența față de patrie, neîncrederea în capacitățile creatoare ale propriului popor, disprețul față de valorile culturii materiale și spirituale ale propriei națiuni, față de limba și tradițiile naționale progresiste.

decepționism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (decepţie + -/on/ism)

1. fenomen prezent în arta și literatura din sec. XIX, manifestat prin atitudine pesimistă față de realitatea socială, afirmarea unei dezamăgiri permanente și a unui sentiment de neîncredere în progres.

difidență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. diffidentia, cf. it. diffidenza)

1. suspiciune, lipsa de încredere în ceilalți; neîncredere.

dubiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. dubium)

1. îndoială, neîncredere; nesiguranță.

mefiență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. méfiance)

1. starea de spirit a unei persoane care nu are încredere, care este suspicioasă; neîncredere, bănuială.
2. suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului.