Dictionar

unitarian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. unitarien)

1. I. care ține de unitarism; care se referă la unitarism; (înv.) unitărășesc.
2. confesiune ~ă = confesiune creștină bazată pe unitarianism.
3. II. adept al unitarismului; unitarist.
4. credincios care neagă dogma Treimii, recunoscând doar o singură persoană în Dumnezeu.
 

unitarianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. unitarisme)

1. doctrină creștină reformată apărută în sec. XVI în diferite țări europene, care nu recunoaște decât o singură persoană în Dumnezeu; unitarism.
 

protestantism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. protestantisme)

1. confesiune religioasă creștină care s-a rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI: bisericile luterană, reformată, anglicană, unitariană și numeroase secte.
 

unitarian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. unitarien)

1. I. care ține de unitarism; care se referă la unitarism; (înv.) unitărășesc.
2. confesiune ~ă = confesiune creștină bazată pe unitarianism.
3. II. adept al unitarismului; unitarist.
4. credincios care neagă dogma Treimii, recunoscând doar o singură persoană în Dumnezeu.
 

unitărășesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv., Transilv.)  
Etimologie: (unitareș + -esc)

1. care ține de unitarism; unitarian.
2. care se referă la unitarism; unitarian.
 

unitarist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (cf. it. unitarista, germ. Unitarist)

1. (adept) al unitarianismului; unitarian.