OK
X
autoinstrui
Parte de vorbire:
vb. refl.
Etimologie: (auto- + instrui)
1.
a
dobândi
cunoștințe
sau
abilități
din
proprie
inițiativă,
în
afara
școlii
și
fără
profesori;
a
se
instrui
singur.
autoinstruire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (autoinstrui)
1.
acțiunea
de
a
se
autoinstrui
și
rezultatul
ei.
2.
acțiunea
de
îmbogățire
a
cunoștințelor
prin
efort
personal,
în
afara
sistemului
de
învățământ;
autodidaxie.
autoinstruit, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (autoinstrui)
1.
care
se
autoinstruiește;
care
s-a
instruit
singur.
autodidactic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. autodidaktisch, fr. autodidactique)
1.
referitor
la
autoeducare,
autoformare
sau
autoinstruire.
2.
de,
sau
referitor
la,
autodidact;
propriu
autodidactului.
autodidacticism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (autodidactic + -ism)
1.
instruire
făcută
în
afara
unei
instituții
de
învățământ;
instruire
făcută
de
unul
singur,
fără
ajutorul
unui
profesor;
autoinstruire.
2.
formație
științifică
de
autodidact;
concepție
potrivit
căreia
cineva
preferă
să
fie
autodidact.
3.
(sinonim)
autodidaxie.
autoinstruire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (autoinstrui)
1.
acțiunea
de
a
se
autoinstrui
și
rezultatul
ei.
2.
acțiunea
de
îmbogățire
a
cunoștințelor
prin
efort
personal,
în
afara
sistemului
de
învățământ;
autodidaxie.
autoinstruit, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (autoinstrui)
1.
care
se
autoinstruiește;
care
s-a
instruit
singur.