Dictionar

abjura

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abjurer, lat. abiurare)

1. a renega public o credință, o doctrină, o opinie.
 

abjurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjuration, lat. abiuratio)

1. abjurare.
 

abjurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjuration, lat. abiuratio)

1. abjurare.
 

novațianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. novatianisme)

1. doctrină a lui Novatian (sec. V-VIII), care punea la îndoială bunătatea lui Dumnezeu și dovedea un rigorism excesiv, considerând că păcatul abjurării credinței nu poate fi iertat.
 

renega

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. renegare)

1. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui.
 

abjur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (a abjura, lat. abjuro,-are)

1. renegare, renunțare în mod public, uneori sub jurământ, la o credință.
2. abjurare, renegare a unor convingeri.