alpinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alpinisme)

1. sport în ascensiuni pe culmi muntoase greu accesibile.

cognitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cognitif)

1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.

criptogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cryptogène)

1. (despre viețuitoare) a cărei origine și evoluție anterioară sunt necunoscute; criptogenetic.
2. (despre plante și animale) care provine din regiuni inaccesibile cercetărilor.

fenomenalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Phänomenalismus, rus. fenomenalizm, după fr. phénoménisme)

1. concepție filozofică idealistă potrivit căreia esența lucrurilor este incognoscibilă, cunoașterii omenești fiindu-i accesibile doar manifestările exterioare, fenomenele.

fideism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fidéisme)

1. orientare a unor concepții filozofice care acordă credinței prioritate față de știință, sau le pun pe același plan.
2. (în catolicism) concepție potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii.

hamac

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hamac)

1. plasă care se poate suspenda orizontal, servind drept pat.
2. palanchin pentru transportul călătorilor prin locurile greu accesibile din pădurile Africii.