OK
X
autocunoaștere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. autocunoaște)
1.
faptul
de
a
se
autocunoaște;
cunoaștere
de
către
sine
însuși.
2.
(psih.)
metodă
introspectivă
de
cunoaștere
a
propriei
persoane.
necunoaștere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ne- + cunoaștere)
1.
faptul
de
a
nu
poseda
cunoștințe,
informații,
date
asupra
unui
subiect,
asupra
unei
probleme;
lipsă
de
cunoaștere;
neștiință.
recunoaștere
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (recunoaşte)
1.
acțiunea
de
a
(se)
recunoaște.
2.
(jur.)
act
prin
care
un
copil
născut
în
afara
căsătoriei
dobândește
o
condiție
juridică
asemănătoare
celei
a
copilului
născut
în
căsătorie.
absolut, -ă
Parte de vorbire:
adj., adv., s.
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)
1.
adj.
care
nu
comportă
nici
o
restricție,
necondiționat.
2.
total,
complet,
desăvârșit.
3.
adevăr
~
=
adevăr
care
reprezintă
cunoașterea
completă
a
realității;
(fiz.)
mișcare
~ă
=
deplasarea
unui
corp
față
de
un
sistem
de
referință
fix;
zero
~
=
temperatura
cea
mai
joasă
posibilă
(-273ºC).
4.
(mat.;
despre
mărimi)
care
nu
depinde
de
sistemul
la
care
este
raportat.
5.
valoare
~ă
=
valoare
aritmetică
a
unui
număr
algebric,
făcând
abstracție
de
semnul
său;
verb
~
=
verb
tranzitiv
cu
complementul
direct
neexprimat.
6.
s.
n.
principiu
veșnic,
imuabil,
infinit,
la
baza
universului.
7.
ceea
ce
există
în
sine
și
prin
sine.
8.
adv.
cu
desăvârșire,
exact.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducții
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înțeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducția
abstractă
și
încifrarea
imaginii;
abstracționism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acțiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoașterea
proprietăților
esențiale
și
generale.
acologie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acologie)
1.
cunoaștere
a
medicamentelor
pentru
tratarea
diferitelor
boli.
agramatism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. agrammatisme)
1.
necunoaștere
a
vorbirii
și
a
scrierii
corecte;
incultură,
ignoranță.
2.
pierdere
a
capacității
de
a
exprima
cuvintele.
aloempatie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (alo- + empatie)
1.
cunoaștere
a
celorlalți
prin
propria
perspectivă.
alogism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Alogismus)
1.
judecată
care
contrazice
logica.
2.
negare
a
gândirii
logice
ca
mijloc
științific
de
cunoaștere
autentică,
la
sceptici,
mistici
și
fideiști.