absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

anticomplementar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anticomplémentaire)

1. (despre un ser, antigen) care are proprietatea de a fixa complementul (3).

excepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exception, lat. exceptio)

1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală).
2. complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional.
3. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată.

încorporație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incorporation, lat. incorporatio)

1. încorporare.
2. construcție gramaticală specifică unor limbi, constând în aceea că în verb se include complementul, sudându-se cu el și dând naștere unui nou cuvânt compus.

relație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

1. legătură, conexiune, raport.
2. complement circumstanțial de ~ = complement care arată obiectul la care se referă o acțiune, o calitate; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de relație; funcții de ~ = totalitatea funcțiilor organice care asigură legătura cu mediul exterior.
3. (log.) conexiune între doi, trei sau mai mulți termeni.
4. judecată de ~ = judecată care reflectă raporturi între obiecte diferite.
5. (mat.) condiție care leagă valorile a două sau mai multe mărimi.
6. (pl.) legătură între oameni, popoare, state etc.
7. legătură feroviară, rutieră sau aeriană regulată între două puncte; traseu.
8. informație; expunere, relatare.
9. relații de producție = raporturi care se stabilesc între oameni în procesul producției bunurilor materiale, a repartiției, schimbului și consumului; relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relații = a cunoaște, a frecventa persoane influente.
10. a da relații = a informa.

sociativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sociatif)

1. complement circumstanțial ~ = complement care arată ființa sau lucrul care însoțește subiectul ori complementul direct în realizarea unei acțiuni.
2. propoziție ~ă = propoziție circumstanțială care îndeplinește în frază rol de complement circumstanțial sociativ.