crustă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. crusta)

1. coajă, scoarță.
2. strat tasat, uscat și întărit, de la suprafața terenului arabil, în urma ploilor, a grindinei etc.
3. strat solid de săruri, depuse pe pereții unui recipient.
4. înveliș tare al corpului unor vertebrate.

crusta

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT crusta
2. FR croûte
3. EN crust
4. DE Kruste; Rinde; Schorf
5. RU коркa
6. HU kéreg, héj, hám

crustaceu (asemănător cu o crustă)

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT crustaceus; crustiformis
2. FR crustacé
3. EN crustaceous
4. DE krustenartig; krustenförmig; krustenbildend
5. RU корковидный; нaкипной
6. HU kéregszerű

crustaceu, -ee

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. crustacé, crustacés)

1. I. care formează, prezintă o crustă.
2. în formă de crustă greu de separat de substrat.
3. (despre animale) care este înconjurat de o crustă; acoperit de o carapace tare.
4. (zool.) care ține de crustacee, privitor la crustacee.
5. (bot.) (despre licheni) care are un aparat vegetativ care aderă puternic de suportul pe care îl acoperă ca o crustă.
6. (med.) (despre o boală de piele) care este însoțită de cruste.
7. II. (la plural) clasă de artropode acvatice, cu respirație branhială și corpul acoperit cu o crustă chitinoasă impregnată cu calcar; (și la sg.) animal care face parte din această clasă.
8. aceste animale acvatice și comestibile (crabi, creveți, raci, homari, langustine).

decrusta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. décroûter)

1. a înlătura o crustă, un strat de natură chimică depusă pe pereții unui recipient.

dezincrusta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désincruster)

1. a înlătura crusta din instalațiile de răcire ale motoarelor cu ardere internă, din cazanele cu abur, turbine etc.
2. a îndepărta unele substanțe care însoțesc celuloza în materia primă fibroasă din care se fabrică hârtia.

incrusta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. incruster, lat. incrustare)

1. tr. a aplica pe obiecte incrustații.
2. (fig.) a întipări.
3. refl. (despre substanțe) a se depune sub formă de cruste pe pereții unei conducte, ai unui recipient etc.

acreție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.

amfipode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphipodes)

1. pl. ordin de crustacee cu două feluri de picioare, pentru sărit și înotat.

antenate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antenates)

1. supraclasă a artropodelor, animale prevăzute cu antene: insecte, miriapode și crustacee.

antenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antenne, lat. antenna)

1. fiecare dintre cele două organe de simț, firișoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor și miriapodelor.
2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepție a undelor.
3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuțită la extremități.
4. (fam.; pl.) sursă de informații.
5. filială, unitate subalternă detașată pe lângă un organism central.

apendice/apendice

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appendice, lat. appendix)

1. prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec2.
2. organ al unor aparate anatomice la artropode, arahnide, crustacee etc.
3. parte a unui lucru ca o prelungire a acestuia.
4. element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet.
5. supliment, adaos la o lucrare; anexă.
6. (anat.) ~ ileo-cecal = mică prelungire a tubului intestinal aflată în partea inferioară a cecumului.

arecifă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., sp. arrecife)

1. crustă lateritică dură, asemănătoare unei zguri, cimentată de hidroxidul de fier, ce apare în solurile de savană.