OK
X
localitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. localité)
1.
așezare
omenească
(oraș,
sat
etc.).
localitate; stațiune
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
localitas
2.
FR
station;
localité
3.
EN
site;
place;
locality
4.
DE
Fundort;
Lokalität
5.
RU
местонaхождение
6.
HU
helyiség,
állomás,
lelőhely
abbevilian, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. abbevillien)
1.
(din)
subetajul
mijlociu
al
paleoliticului
inferior;
chelean.
2.
I.
legat
de
localitatea
franceză
Abbeville.
3.
(preist.)
califică
un
tip
de
cultură
aparținând
paleoliticului
inferior,
descoperită
în
depozitele
cuaternare
de
la
Abbeville;
care
este
specific
abbevilianului;
care
se
referă
la
această
perioadă.
4.
(geol.)
care
se
referă
la
perioada
preistorică
a
paleoliticului
inferior,
caracterizată
prin
utilizarea
fragmentelor
grele
de
silex
tăiate
grosier
pe
ambele
părți.
5.
II.
(geol.)
perioadă
preistorică
a
paleoliticului
inferior,
caracterizată
prin
utilizarea
fragmentelor
grele
de
silex
tăiate
grosier
pe
ambele
părți.
balnear, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. balnéaire, lat. balnearius)
1.
care
ține
de
băile
curative,
care
se
referă
la
băile
curative.
2.
privitor
la
băile
de
mare.
3.
(despre
așezări)
situat
pe
malul
mării
sau
lângă
izvoare
termale.
4.
stațiune
~ă
=
localitate
unde
se
face
o
cură
pentru
vindecarea
anumitor
boli.
cantonament
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cantonnement)
1.
staționare
vremelnică
(a
trupelor
în
marș)
într-o
localitate;
loc
unde
sunt
cantonate
trupe.
2.
loc
amenajat
pentru
antrenamentul
sportivilor.
cartirui
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (după rus. kvartirovati)
1.
a
pregăti
instalarea
și
a
instala
trupele
într-o
localitate;
a
încartirui.
corespondență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. correspondance)
1.
schimb
de
scrisori
între
persoane,
instituții
etc.;
totalitatea
acestor
scrisori.
2.
conținutul
unei
scrisori.
3.
relatare
asupra
faptelor
petrecute
într-o
localitate,
într-o
țară
etc.
făcută
de
corespondentul
unui
ziar.
4.
raport,
legătură
între
lucruri,
fenomene
etc.;
afinitate
care
leagă
părți
ale
unui
întreg;
concordanță,
armonie.
5.
(mat.)
relație
între
două
mulțimi,
conform
căreia
fiecare
element
al
uneia
este
pus
în
legătură
cu
unul
sau
mai
multe
elemente
din
cealaltă.
6.
raport
constant
existent
între
două
fenomene
de
ordin
lingvistic
din
idiomuri
diferite
sau
din
etape
diferite
ale
aceluiași
idiom.
7.
~a
timpurilor
=
concordanța
timpurilor.
domicilia
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. domicilier)
1.
a
locui,
a-și
avea
domiciliul
undeva.
2.
a
indica,
a
preciza
localitatea
unde
trebuie
plătit
la
scadență
un
efect
de
comerț.