Dictionar

autentic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. authentique, lat. authenticus)

1. a cărui autoritate sau realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci; real, veridic; original; necontrafăcut.
2. (despre acte) întocmit cu toate formele legale.
 

certamente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. certamente)

1. cu certitudine, fără nicio îndoială, cu siguranță.
 

contestabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contestable)

1. care poate fi contestat, pus la îndoială sau chestionat.
2. (antonime) incontestabil, necontestabil.
 

dubita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. dubitare)

1. intr. a se îndoi; a sta la îndoială, a șovăi.
2. tr. (rar) a pune la îndoială.
 

dubitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dubitatif, lat. dubitativus)

1. care exprimă o îndoială, un dubiu.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță sau o bănuială cu privire la o acțiune.
 

dubiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. dubium)

1. îndoială, neîncredere; nesiguranță.