OK
X
incontestabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. incontestable)
1.
care
nu
poate
fi
contestat;
de
netăgăduit;
sigur.
2.
(adv.)
fără
îndoială;
indiscutabil.
incontestabilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. incontestabilité)
1.
însușirea,
starea
a
ceea
ce
este
incontestabil.
brută
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. brute)
1.
animal
lipsit
de
rațiune.
2.
(prin
analogie)
om
cu
manifestări
de
animal;
persoană
care
vădește
violență
în
comportare
și
lipsă
de
inteligență,
sensibilitate
și
morală;
bestie.
3.
(prin
metaf.)
partea
animală
care
subzistă
în
om.
4.
(neologism)
(fig.)
persoană
care
stăpânește
incontestabil
un
domeniu.
contestabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. contestable)
1.
care
poate
fi
contestat,
pus
la
îndoială
sau
chestionat.
2.
(antonime)
incontestabil,
necontestabil.
flagranță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. flagrance)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
flagrant;
fapt
incontestabil.
inautenticitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. inauthenticité)
1.
absență,
lipsă
de
autenticitate,
adică
care
ridică
serioase
îndoieli
cu
privire
la
originea
sau
caracterul
său
veridic
și
incontestabil;
neautenticitate.
2.
(antonim)
autenticitate.
incontestabilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. incontestabilité)
1.
însușirea,
starea
a
ceea
ce
este
incontestabil.
indeniabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. indéniable)
1.
care
nu
poate
fi
negat;
incontestabil,
de
netăgăduit;
indenegabil.