înfierbântare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înfierbânta)

1. acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat.
2. faptul de a (se) face fierbinte; încălzire a unor obiecte; înfierbântat.
3. intensificare a sentimentelor; înfierbântat.
4. (fig.) mânie foarte puternică; înfierbântat.
5. (fig.) antrenare cu entuziasm într-o acțiune; înfierbântat.
6. (fig.) insuflare cuiva a unei mari pasiuni; înfierbântat.

înfierbântat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (înfierbânta)

1. acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat, (înv.) înfierbântătură.
2. intensificare a sentimentelor.
3. încălzire a unor obiecte.
4. îndemnare a calului cu pintenii.
5. pierdere a stăpânirii de sine.
6. (figurat) antrenare cu entuziasm într-o acțiune.
7. (figurat) insuflare cuiva a unei mari pasiuni.
8. (figurat) mânie foarte puternică.
9. (impropriu) ardere.
10. (ironic) amețire din cauza băuturii.
11. (învechit) schingiuire prin foc.
12. (medicină populară) inflamare a abceselor.

înfierbântat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (înfierbânta)

1. care s-a încălzit foarte tare, care a devenit fierbinte; încins.
2. (figurat) agitat, înflăcărat, aprins.
3. (figurat) antrenat cu entuziasm într-o acțiune.
4. (ironic) amețit de băutură; cherchelit.
5. (medicină populară) cu febră; inflamat.

înfierbântător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (înfierbânta + -[ă]tor)

1. care înfierbântă; (înv.) fierbântător.

înfierbântat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (înfierbânta)

1. acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat, (înv.) înfierbântătură.
2. intensificare a sentimentelor.
3. încălzire a unor obiecte.
4. îndemnare a calului cu pintenii.
5. pierdere a stăpânirii de sine.
6. (figurat) antrenare cu entuziasm într-o acțiune.
7. (figurat) insuflare cuiva a unei mari pasiuni.
8. (figurat) mânie foarte puternică.
9. (impropriu) ardere.
10. (ironic) amețire din cauza băuturii.
11. (învechit) schingiuire prin foc.
12. (medicină populară) inflamare a abceselor.

înfierbântător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (înfierbânta + -[ă]tor)

1. care înfierbântă; (înv.) fierbântător.

înfocare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înfoca)

1. acțiunea de a (se) înfoca.
2. (rar) ardere în foc a ceva; înfierbântare la foc.
3. (fig.) înflăcărare ca urmare a unui sentiment puternic.

înfierbântare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înfierbânta)

1. acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat.
2. faptul de a (se) face fierbinte; încălzire a unor obiecte; înfierbântat.
3. intensificare a sentimentelor; înfierbântat.
4. (fig.) mânie foarte puternică; înfierbântat.
5. (fig.) antrenare cu entuziasm într-o acțiune; înfierbântat.
6. (fig.) insuflare cuiva a unei mari pasiuni; înfierbântat.