Dictionar

intensificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (intensifica)

1. acțiunea de a (se) intensifica și rezultatul ei; creștere în intensitate; întețire.
2. (antonime) domolire, potolire, temperare.
 

catatimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catathymie)

1. tulburare a afectivității prin îngustarea sferei de interese și intensificarea trăirii.
 

expirator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. expirateur)

1. care servește la expirat.
2. (fon.) accent ~ = accent bazat pe intensificarea expirării la pronunțarea silabei accentuate.
 

integrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (integra)

1. acțiunea de a (se) integra; integrație.
2. reuniune a mai multor părți într-un singur tot.
3. fuzionare a unor întreprinderi economice.
4. ~ economică = proces de intensificare a interdependențelor economice dintre diferite state ale lumii.
5. (mat.) determinarea integralei unei funcții sau a soluției unei ecuații diferențiale.
6. capacitate a sistemului nervos de a realiza interacțiunea între diferite părți ale organismului, ca și între acesta și mediul ambiant.
 

paroxism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paroxysme, germ. Paroxysmus, gr. paroxysmos)

1. intensitate maximă a unei boli, a unui sentiment etc.
2. surescitare, tulburare extremă.
3. intensificare bruscă a activității forțelor interioare ale Pământului, care duce la formarea munților și la modificări ale scoarței terestre.
 

rafală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rafale)

1. intensificare bruscă și de scurtă durată a vântului.
2. serie continuă de focuri trase de o armă automată.
 

sinergism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. synergisme)

1. sinergie.
2. (fiz.) intensificare a acțiunilor care se exercită în același sens.
3. (chimie) intensificare a acțiunii a două substanțe prin asocierea acestora.
4. (antonim) antagonism.