Dictionar

masticație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. mastication, cf. lat. masticare – a mesteca)

1. mestecarea alimentelor în gură; masticare.
2. (var.) masticațiune.
 

remasticație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. remasticage)

1. acțiunea de a mastica din nou; remasticare.
2. operație efectuată de rumegătoare în timpul ruminației, alături de regurgitarea materialului semi-digerat și agregarea salivei.
 

buccinator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. buccinateur, lat. buccinator)

1. mușchi al obrazului, cu rol în masticație și în expulzarea forțată a aerului din plămâni.
2. nerv maxilar inferior.
 

masticare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (mastica)

1. acțiunea de a mastica; masticație.
2. operație de amestecare prin care se supune cauciucul la deformații plastice repetate pentru micșorarea viscozității.
 

masticator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. masticateur)

1. adj. care servește la masticație.
2. s. n. mașină servind la masticarea cauciucului.
 

tahifagie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tachyphagie)

1. faptul de a ingera repede alimentele, cu masticație insuficientă.
 

maxilipede

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (fr. maxillipède)

1. (zool.) apendice ale crustaceelor, servind la masticație și locomoție.