trântit, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n., III. s.n. (reg.)  
Etimologie: (v. trânti)

1. I. așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit.
2. II. doborâre la pământ; trântire.
3. III. luptă corp la corp între doi oameni neînarmați, care caută să se doboare unul pe altul; trântă.

cnocdaun

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. knock-down)

1. situație în care boxerul trântit la podea se ridică înainte ca arbitrul să numere până la zece.

sit-in

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. sit-in)

1. manifestație nonviolentă constând în aceea că demonstranții se așază pe pământ, ocupând locuri publice.

trântit, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n., III. s.n. (reg.)  
Etimologie: (v. trânti)

1. I. așezat pe ceva într-o poziție comodă; care s-a tolănit; lungit.
2. II. doborâre la pământ; trântire.
3. III. luptă corp la corp între doi oameni neînarmați, care caută să se doboare unul pe altul; trântă.

tăvălitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (tăvăli + -tură)

1. loc unde iarba a fost călcată sau tăvălită; călcătură.
2. (înv.) învârtire pe o parte și pe alta pe pământ, pe iarbă, în noroi et cetera; tăvălire.
3. (înv.) (pop.) bătaie însoțită de trântiri și târâri pe jos; tăvălire.
4. (în superstiții) buboi care se face pe călcâiul celui care calcă în locul unde s-a tăvălit un cal.
5. (înv.; concret.) obiect murdar, lucru tăvălit.
6. (înv.; fig.) înjosire.