OK
X
adversar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adversaire, lat. adversarius)
1.
persoană
care
luptă
împotriva
cuiva
sau
a
ceva;
rival.
2.
(sport)
partener
de
întrecere.
adversativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adversatif, lat. adversativus)
1.
care
exprimă
o
opoziție.
2.
propoziție
~ă
(și
s.
f.)
=
propoziție
coordonată
care
exprimă
o
opoziție
față
de
coordonata
ei;
conjuncție
~ă
=
conjuncție
care
introduce
o
propoziție
adversativă.
ad hominem
Parte de vorbire:
loc. adj. și adv.
Etimologie: (lat. ad hominem, la om)
1.
argument
~
=
argument
îndreptat
contra
persoanei
înseși
de
către
adversarul
său.
advers, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adverse, lat. adversus)
1.
situat
în
față;
contrar,
opus.
2.
(bot.)
pus,
aflat
față
în
față
(antere,
frunze).
3.
(bot.)
cu
adaptare
la
împrejurări
nefavorabile.
4.
parte
~ă
=
adversar
(într-un
proces).
5.
(fig.)
potrivnic.
adversativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adversatif, lat. adversativus)
1.
care
exprimă
o
opoziție.
2.
propoziție
~ă
(și
s.
f.)
=
propoziție
coordonată
care
exprimă
o
opoziție
față
de
coordonata
ei;
conjuncție
~ă
=
conjuncție
care
introduce
o
propoziție
adversativă.
alonjă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. allonge)
1.
piesă
pentru
prelungirea
unor
obiecte.
2.
lungime
a
brațului
unui
sportiv
(la
box,
lupte,
scrimă)
în
raport
cu
aceea
a
adversarului.
3.
text
care
completează
conținutul
unui
document,
al
unui
manuscris,
anexându-se
la
acesta;
act
adițional.
antanagogă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. antanagoge)
1.
răspuns
la
un
argument,
la
o
acuzație.
2.
răspuns
la
acuzația
unui
adversar
printr-o
contraacuzație.
apologism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (apologie + -ism)
1.
discurs
cu
nuanță
ironică,
în
care
oratorul
face
adversarului
o
concesie
fără
valoare.