Dictionar

bruna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. brunir)

1. a acoperi oțelul, cuprul cu un strat de oxizi împotriva coroziunii.
 

brunaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. brunissage)

1. acțiunea de a bruna și rezultatul ei; brunare.
2. ~ chimic = proces de oxidare chimică superficială a oțelurilor, permițând obținerea unui aspect negru.
 

almandin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. almanadin)

1. granat de culoare roșie-brună din șisturile cristaline și aluviuni, abraziv sau piatră semiprețioasă.
 

bauxită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bauxite)

1. rocă sedimentară roșie-brună, bogată în silicați de aluminiu, opal, caolinit etc..
 

biotit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biotite)

1. varietate de mică, neagră, verde sau brună.
 

bitum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bitume, lat. bitumen)

1. rocă lichidă în scoarța pământului din hidrocarburile de țiței, folosită la bitumaj și la fabricarea unor lacuri, izolanți etc.
2. (arte) culoare brună strălucitoare, obținută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in și cu ceară.
 

bromhidroză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bromhydrose)

1. transpirație fetidă, de culoare neagră sau brună; melanhidroză.
 

brunaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. brunissage)

1. acțiunea de a bruna și rezultatul ei; brunare.
2. ~ chimic = proces de oxidare chimică superficială a oțelurilor, permițând obținerea unui aspect negru.