OK
X
rocă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. rocca, fr. roc)
1.
asociație
de
minerale,
agregat
de
compoziție
aproape
uniformă,
care
constiuie
scoarța
Pământului.
deroca
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. dérocher)
1.
a
sparge,
a
îndepărta
pietrele
de
pe
fundul
unui
râu,
canal,
port
etc.
escroca
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. escroquer)
1.
a
săvârși
o
escrocherie,
a
înșela.
ortorocă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. orthorock)
1.
rocă
metamorfică
rezultată
prin
transformarea
rocilor
eruptive.
pararocă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (para1- + rocă)
1.
rocă
metamorfică
provenită
din
transformarea
rocilor
sedimentare.
rocadă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. rocade, germ. Rockade)
1.
(șah)
mutare
pe
care
fiecare
jucător
o
poate
efectua
numai
o
singură
dată
în
cursul
unei
partide,
prin
care
una
dintre
ture
se
aduce
lângă
rege,
iar
acesta
trece
peste
ea.
2.
fel
anumit
de
schimb
de
locuință.
3.
comunicație
paralelă
cu
linia
frontului
pe
care
se
mișcă
rezervele
unei
armate.
4.
arteră
de
~
=
arteră
destinată
circulației
de
tranzit,
amenajată
în
exteriorul
unei
localități.
rocaille
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. rocaille)
1.
stil
~
(și
s.
n.)
=
stil,
bază
de
înflorire
a
rococoului,
caracterizat
prin
fantezia
contururilor
răsucite
și
prin
imitarea
unor
elemente
naturale
(grote,
stânci,
volute
vegetale
etc.).
acaustobiolit
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. acaustobiolite)
1.
(geol.)
rocă
sedimentară
de
origine
organică
care
nu
arde
(necombustibilă).
acetilenă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acétylène)
1.
hidrocarbură
aciclică
nesaturată,
gaz
incolor
cu
miros
specific,
explozibil,
care
arde
cu
flacără
albă
intensă.
acetilenic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acétylénique)
1.
(despre
compuși
chimici)
derivat
din
acetilenă.
2.
hidrocarburi
~ce
=
alchine.
acrocarp, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acrocarpe)
1.
(despre
briofite)
care
prezintă
acrocarpie.
aerocartograf
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aérocartographe)
1.
aparat
automat
folosit
în
aerocartografie.
afanit
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. aphanite)
1.
rocă
cu
granule
fine,
cu
o
contextură
compactă.