Dictionar

incitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incitation, lat. incitatio)

1. incitare.
 

incitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitatif)

1. care incită la ceva, care stimulează; incitant.
2. (finanțe) finanțare ~ă = utilizarea fondurilor publice sau private pentru a ghida comportamentul agenților economici și sociali.
3. (antonim) disuasiv.
 

incitator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitateur)

1. (cel) care incită; instigator.
 

incitabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitable)

1. care poate fi incitat.
 

incitant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitant)

1. care incită, care provoacă un viu interes; incitativ.
 

linșaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lynchage)

1. ucidere a cuiva fără judecată de către o mulțime incitată; linșare.
 

asmuțit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (asmuți)

1. (despre câini) care se repede, îndemnat de stăpân, la un om sau animal; întărâtat.
2. (fig.; despre oameni) instigat la violență.
3. (fig.; despre oameni) incitat la ceartă.
4. (fig.; despre oameni) revoltat.
5. (fig.) excitat.
6. (var.) azmuțit.