Dictionar

incita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. inciter, lat. incitare)

1. a ațâța, a provoca, a instiga la. 2. a provoca un interes viu, stimulativ.
 

incitabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitable)

1. care poate fi incitat.
 

incitabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incitabilité)

1. stare de incitare; însușirea a ceea ce este incitabil.
 

incitant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitant)

1. care incită, care provoacă un viu interes; incitativ.
 

incitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incitation, lat. incitatio)

1. incitare.
 

incitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitatif)

1. care incită la ceva, care stimulează; incitant.
2. (finanțe) finanțare ~ă = utilizarea fondurilor publice sau private pentru a ghida comportamentul agenților economici și sociali.
3. (antonim) disuasiv.
 

incitator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitateur)

1. (cel) care incită; instigator.
 

incitabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitable)

1. care poate fi incitat.
 

incitabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incitabilité)

1. stare de incitare; însușirea a ceea ce este incitabil.
 

incitant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitant)

1. care incită, care provoacă un viu interes; incitativ.
 

incitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitatif)

1. care incită la ceva, care stimulează; incitant.
2. (finanțe) finanțare ~ă = utilizarea fondurilor publice sau private pentru a ghida comportamentul agenților economici și sociali.
3. (antonim) disuasiv.
 

incitator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incitateur)

1. (cel) care incită; instigator.
 

incitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incitation, lat. incitatio)

1. incitare.